SA INVATAM

Am invatat sa traiesc. Exista o diferenta intre a trai si a exista.

Am invatat sa fiu buna, toleranta, temperata, umana, dar sa nu uit ca eu sunt cea mai importanta persoana din viata mea.

Am invatat sa fiu ingaduitoare fata de ignoranti si sa fiu iertatoare cu cei rai si prosti.

Am invatat ca a astepta dupa altii, inseamna timp pierdut si amanari inutile.

Am invatat ca nu are rost sa ma zbat sa fac parte dintr-o viata in care nu sunt dorita. Ca aceia care nu cauta apropierea de mine, nu imi simt lipsa.

Am invatat sa fiu mai rezervata in a ma implica sufleteste. Sa fac diferenta intre cei care ma iubesc si cei care doar ma folosesc. Am invatat ca daca cineva ma iubeste cu adevarat nu imi va da motive sa ma indoiesc de asta.

Am invatat ca mai intai trebuie sa incerc sa ma ajut singura si abia apoi (daca nu reusesc), sa strig dupa ajutor.

Am invatat sa nu caut mereu vinovati pentru esecurile mele si sa imi asum cu demnitate greselile.

Am invatat ca am voie sa gresesc si ca oamenii nu au voie sa ma judece. Ca nu trebuie sa ma simt vinovata si nici sa ma justific pentru felul in care imi administrez viata.

Am invatat ca trebuie sa imi protejez secretele si ca trebuie sa fiu selectiva in privinta oamenilor in fata carora ma pot destainui, pentru ca unii te asculta doar pentru a afla informatii despre tine, pe care mai tarziu le vor folosi impotriva ta.

Am invatat ca exhibandu-mi fragilitatea sufleteasca imi asum riscul sa se profite de vulnerabilitatea mea.

Am invatat ca e doar de datoria mea sa lupt pentru fericire si ca nu am dreptul sa depind de altii pentru asta.

Am invatat ca am dreptul sa fac doar ce vreau eu si ca uneori n-ar trebui sa ma intereseze ce vor altii.

Am invatat ca ratiunea nu poate fi mereu in consens cu inima si ca ambele pot fi supuse ratacirilor.

Am invatat ca a avea o relatie, nu inseamna neaparat a avea iubire, siguranta, sau familie si ca doi oameni, desi formeaza un cuplu, nu inseamna intotdeauna "impreuna”.

Am invatat sa nu mai plang dupa trecut si dupa cei care m-au abandonat. Ca unii oameni te insotesc o perioada pe drumul tau, iar mai apoi aleg brusc alte drumuri. Ca unii nu au fost decat niste umbre, care doar m-au privat de soare si de lumina.

Am invatat ca viata inseamna alegeri si ca niciodata nu e prea tarziu sa o traiesc asa cum doresc.

Am invatat ca atunci cand iubesti, nu exista distante care sa nu poata fi parcurse.

Am invatat ca iubirea si binele nu le pot oferi cu forta celor care nu le vor.

Am invatat sa stau uneori doar eu cu mine si sa nu ma mai simt singura. Și ca de multe ori pot fi inconjurata de o multime de oameni si totusi sa cunosc cea mai cumplita singuratate.

Am invatat sa ma bazez pe propriile mele puteri, sa cred in mine si sa nu-i mai las pe altii sa ma descurajeze, sau sa imi spuna ce si cat pot.

Am invatat ca valoarea reusitelor mele este direct proportionala cu lipsa de importanta pe care o acord lucrurilor si oamenilor care nu merita.

Am invatat ca doar eu stiu cel mai bine cine sunt cu adevarat, cum sunt, unde trebuie sa ajung si ca fiecare om ma poate vedea diferit. Ca nu pot fi altfel, in functie de cum ar vrea fiecare persoana.

Am invatat ca oricat de bun ai fi, oamenii iti vor cauta defecte. Iar atunci cand nu le vor gasi, le vor nascoci. Pentru ca unii nu suporta sa vada la altii un spirit superior.

Am invatat ca lumea ma va judeca mai mult dupa prejudecati proprii decat dupa calitatile mele obiective.

Am invatat ca oricat de mult m-as stradui, nu voi reusi sa-i multumesc pe toti.

Am invatat ca a fi acceptat de ceilalti nu e telul meu in viata. Ca imi pot vedea de drum si fara sa am aprobarea tuturor.

Am invatat sa pierd, sa uit, sa iert si sa ignor.

Am invatat ca trebuie sa existe si buni si rai, dar, ca oricine se poate schimba neasteptat, atat in bine, cat si in rau.

Am invatat ca omul rezonabil se adapteaza lumii in care traieste si ca doar omul nerezonabil persista in incercarea lui de a adapta lumea la el. Ca dorintele, capriciile si nevoile mele, nu trebuie sa fie o prioritate pentru toata lumea. Ca in timp ce unii reprezinta o prioritate pentru mine, eu nu sunt decat o optiune pentru ei.

Am invatat ca nu sunt obligata sa imi ascund sentimentele si parerile fata de ceilalti si ca nu trebuie sa-i menajez pe cei care nu suporta sinceritatea. Ca adevarul spus direct ii va indeparta doar pe cei nesinceri. Ca atunci cand spun o prostie multi ma tolereaza, iar cand spun un adevar majoritatea ma urasc.

Am invatat ca a fi asertiva inseamna a fi libera si ca nimic nu e mai de pret ca libertatea.

Am invatat sa imi cunosc limitele, pentru ca doar eu pot forta depasirea acestora.

Am invatat ca uneori, un dialog cu mine insami ma poate ajuta de o mie de ori mai mult, decat daca as discuta cu alte persoane.

Am invatat ca atunci cand o usa se inchide, o alta se deschide, dar totul e sa nu-mi rupi gatul traversand holul dintre ele.

Am invatat ca starea mea de dispozitie depinde doar de mine, nu de starea vremii, nici de toanele altora.

Am invatat sa merg tot mai sigura pe propriile picioare, dar sa nu uit niciodata cine m-a sustinut sa nu cad.

Am invatat ca atunci cand cineva imi da branci, trebuie sa ma ridic cu spatele, altfel, ar trebui sa ingenunchez si numai Dumnezeu merita sa stai in genunchi in fata Lui.

Am invatat sa nu mai am asteptari. Pentru ca oamenii nu se vor purta mereu echitabil si nu vor fi mereu recunoscatori cand ii ajut. Iar unii vor uita de indata, ajutorul oferit.

Am invatat ca oamenii te resping daca nu le faci mereu pe plac si te uita daca nu mai au nevoie de tine.

Am invatat ca prostii nu au acces la ironie si de aceea se vor opri la insulta.

Am invatat ca daca unii oameni ma vorbesc pe la spate, inseamna ca nu se afla in pozitia din care sa imi poata da peste nas.

Am invatat ca cel mai mare compliment pe care il pot face prostiei unora, este sa ma dau la o parte ca sa o vada toata lumea.

Am invatat sa ma bucur de fiecare anotimp, sa impart cu ceilalti, sa zambesc oricui, sa ascult oamenii. Am invatat despre stapanirea de sine, despre cumpatare, modestie, virtute, ambitie si valori. Am invatat sa iubesc.

Am invatat sa fiu eu.
(sursa: http://www.irinab.com)

VECHILE MAHALALE

 

Din Bucureștiul de altădată

Am încercat o incursiune imaginară prin vechile mahalale ale Bucureştilor.  Ne vom opri asupra originii numelor unora dintre acestea.

Multe şi-au luat denumirea după lăcaşurile bisericeşti din zona respectivă. De exemplu, Sfântul Gheorghe Nou, din actualul centru al oraşului Bucureşti, îşi are numele după cunoscuta ctitorie brâncovenească.

Alături se afla Mahalaua Sfântul Sava, numită aşa după „Academia” înfiinţată în chiliile ei în vremea lui Constantin Brâncoveanu. Conform unui document din 27 aprilie 1664, în această mahala „au fost mai dinainte vreme scaunele ceale vechi în ţigănie”, deci, în secolul al XVI-lea, mahalaua respectivă se afla la periferia oraşului.

Acolo unde Calea Victoriei ajunge la malul Dâmboviţei exista pe vremuri, Mahalaua Sfântul Spiridon Vechi.

Tot în centrul oraşului, pe lângă mahalalele la care am făcut referire în episoadele anterioare, se aflau Mahalaua Sărindarului, Sfântul Ioan Nou, Sibilelor. Ultima, Mahalaua Sibilelor, cu 35 de case, era numită aşa după Biserica cu Sibile, care avea zugrăvite pe pereţii exteriori cunoscutele prezicătoare ale antichităţii. Mai înainte, această mahala purta numele Popa Hierea, după primul ctitor al bisericii devenit, după trecerea la monahism, călugărul Filoteu.

Mai erau cunoscute Mahalaua Sfântul Elefterie, numită la 1821 şi Lefter, Mahalaua Schitu Măgureanu care, în 1843, se mai numea şi Cişmigiu; Sfântul Ilie, din jurul bisericii din capul podului Calicilor (Calea Rahovei); Stavropoleos, după biserica şi hanul cu acelaşi nume care se afla la începutul secolului trecut în spatele actualului Muzeu Naţional de Istorie etc.

Multe mahalale poartă nume de domni şi domniţe, cum ar fi Mihai Vodă, Radu Vodă, Mavrogheni, Domniţa Bălaşa sau Şerban Vodă. Altele poartă numele unui boier mai important care a avut case în cuprinsul ei: Bălăceanu, Colţea, Creţulescu (în jurul bisericii cu acelaşi nume), care vine de la numele vel-vornicului Iordache Creţulescu, ginerele lui Constantin Brâncoveanu şi ctitorul cunoscutei biserici din Piaţa Revoluţiei; Brezoianu Vergu, Golescu, Dudescu, Stelea ş.a.

Interesante sunt denumirile de mahalale care indică profesia locuitorilor zonei respective. Astfel, este amintită în documente Mahalaua Tabacilor care, pe la 1632, se afla în partea de sus a Mănăstirii Sfântul Ioan, deci cam prin zona actualei străzi Domniţa Anastasia, în preajma unui pârâu care se vărsa pe atunci în Dâmboviţa. Înainte de 1674, aceşti meseriaşi se mutaseră din zona respectivă, un document de la Duca Vodă pomenind de locuri de casă care se aflau „unde au fost tabacii”. Probabil, datorită mirosurilor produse de procesul de tăbăcire a pieilor, meseriaşii respectivi au fost nevoiţi să se mute la periferia oraşului, dincolo de mănăstirea Radu Vodă, loc în care sunt pomeniţi într-un document din 1823 ca „mahalaua tabacilor sârbi”.

O altă mahala foarte veche era cea a Zlătarilor, adică a meşteşugarilor care prelucrau aurul şi argintul. Situată în jurul Bisericii Zlătari, care s-a păstrat până în zilele noastre, mahalaua este pomenită în documente încă de la 1675, dar cu vremea ea a ajuns cea mai mică din oraş. În anul 1798, Mahalaua Zlătarilor nu mai avea decât două case.

La rândul lor, negustorii şi precupeţii au dat nume unor mahalale. Astfel, întâlnim Mahalaua Negustori, în Plasa Târgului de Afară, mahalalele Precupeţii Vechi şi Precupeţii Noi în plasa Podului Mogoşoaiei, Mahalaua Lipscani, numită astfel după negustorii care aduceau marfă de la Lipsca (Leipzig), Oborul Vechi, Sfântul Ioan Moşi ş.a.m.d.

Au fost şi mahalale care au primit numele după o anumită caracteristică locală care i-a impresionat pe vecinii acestora. Mahalaua Broşteni, menţionată în documente de pe la anul 1696, era cunoscută prin mulţimea bălţilor din zonă, bălţi populate, fireşte, cu broaşte, Mahalaua Flămânda, numită astfel din cauza sărăciei locuitorilor ei, sau Mahalaua Dracului, situată în zona actualului Bulevard Banu Manta şi în care nu era recomandabil să circuli noaptea, din cauza pungaşilor ce mişunau pe acolo. În apropierea ei se afla şi cunoscuta groapă a lui Ouatu, imortalizată în numeroase scrieri referitoare la viaţa de altădată a Bucureştilor